Journeys: Inner Routes & Destinations / Iulie, 2015

Iulie este luna filmelor despre călătorii ca și catalizator al unei transformări interne și descoperiri sociale. Cu și despre drumuri încrucișate, neînțelese, schimbătoare, predeterminate sau circulare, cu soare și cu ceață.

În MORVERN CALLAR al scoțiencei Lynne Ramsay (ce avea să regizeze WE NEED TO TALK ABOUT KEVIN în anii următori), protagonista, Morvern, își găsește iubitul scriitor mort în ajun de Crăciun. S-a sinucis pentru că i s-a părut că ar fi momentul potrivit, îndemnând-o pe Morvern să-i trimită cel mai recent manuscris la diverse edituri. Morvern lucrează într-un supermarket dintr-un orășel nedenumit din Scoția. Printr-o turnură absurdo-comică, se decide să se folosească, din punct de vedere financiar și emoțional, de actul egoist al prietenului ei pentru a simți altceva, altundeva. Un film hiper-senzorial, visător, cu un ritm dictat de către coloana sonoră ce se aude prin căștile walkman-ului lui Morvern, însoțind-o pe aceasta în propria-i eliberare.

Inspirat din benzile desenate de Marjane Satrapi și câștigător al Premiului Juriului la Cannes în 2007, PERSEPOLIS parcurge călătorii multiple și paralele. Cea mai evidentă este călătoria lui Marjane din Iran către Austria, părinții acesteia trimițând-o la studii acolo în urma revoluției Iraniene. La nivel metaforic, este și călătoria devenirii protagonistei, cu toate turnurile, dâmburile și plecările pe care le impune maturizarea. Iar călătoria Iranului se plasează pe un al treilea palier, o țară în plină tranziție de la domnia Shah-ului către regimul islamic al lui Khomeini. Ușor și introspectiv în același timp, PERSEPOLIS lasă în urma sa același gust dulce-amărui caracteristic tuturor adevăratelor călătorii.

BARRY LYNDON, un clasic semnat de Stanley Kubrick, nu este orice film de epocă. Povestea lui Redmond Barry, spusă cu ironie și dublu-înțelesuri, sugerează parcursul descendent al Europei Occidentale. Înrădăcinându-și personajul principal în secolul al XVIII-lea și dezrădăcinându-l din mama Irlandă, Kubrick trasează drumul pe care ambițiile lui Barry se ciocnesc cu moravurile înaltei societăți de atunci. Pe același drum, Barry este întotdeauna cu un pas în spatele destinului, căzând pradă instinctelor și neputând să citească semnele unei destinații cu totul altfel decât își imaginase.

Un road-movie veritabil, BADLANDS, filmul ce l-a propulsat pe Terrence Malick în rangul maeștrilor, urmărește aventura nebunească a unei adolescente plictisite (Sissy Spacek), ce îl urmează pe iubitul ei (un Charlie Sheen ce aduce cu James Dean) într-o călătorie care le permite amândurora criminalitate de cea mai crudă natură. ‘Voiajul’ subliniază contrastul dintre puterea pe care protagonișii cred că o dețin și imaturitatea acestora, urmărind impresiile schimbătoare ale protagonistei prin voice-overul ei, ce denotă o imaturitate tipică adolescentei americane de tip pop.

Dacă Malick aduce critici subtile culturii pop bazate pe vise și porniri la drum, Jean-Luc Godard construiește PIERROT LE FOU pe baza acestei critici (deși înaintea lui Malick), jucându-se cu tropii filmelor hollywoodiene. Probabil unul dintre cele mai distractive (în sens de entertainment) filme ale lui Godard, PIERROT LE FOU îl are ca protagonist pe Jean-Paul Belmondo, care, plictisit de viața lui burgheză, fuge cu dădaca (Anna Karina), care, la rândul ei, a ucis un om. Un film reflexiv despre ce înseamnă călătoriile în filmele hollywoodiene.