Sensoria / No.88 / Mai, 2015
08.05.2015 - 06.06.2015

Sensoria : The Anatomy of Experience

The body is our general medium for having a world.” / Maurice Merleau-Ponty

“I am all that I see, I am an intersubjective field, not despite my body and historical situation, but, on the contrary, by being this body and this situation, and through them, all the rest.”

Preocuparea semiotică a secolului XX a însemnat plasarea cerebralului deasupra fizicului în discursurile teoretice asupra artei. Începând cu Erwin Panofsky, ale cărui teze în domeniul iconografiei au transformat istoria artei, criticii de artă au căutat să explice sensurile unei lucrări, având scopul de a o decodifica, de a-i înțelege simbolurile și de a le plasa într-un context politic, social și cultural.   În teoriile semiotice, simțul vederii nu numai că domină în analiza unei opere de artă (până la urmă vorbim de arte vizuale), dar este și separat de celelalte simțuri- este cel ce duce către raționalitate, în timp ce celelalte simțuri țin de sfera corporală. Din interiorul acestei paradigme, istoria artei s-a bazat pe ideea că o persoană rațională – reprezentată cel mai clar de figura criticului de artă – poate cunoaște o operă de artă prin actul de a se uita la aceasta și a analiza-o, nu de a o simți.   Însă, odata cu Dadaismul și dezvoltarea mișcării Bauhaus, artiștii au provocat istoria artei la o schimbare a paradigmei în care doar vederea și raționalismul contează, căutând să lărgească câmpul de percepție al unei lucrări, să schimbe întrebarea pe care și-o pune privitorul de la “ce înseamnă lucrarea” către “cum simt lucrarea”?   De aici, simțul vederii a început să fie perceput ca o poartă către celelalte simțuri, inseparabil de aceastea, iar arta contemporană a integrat elemente multimedia pentru a se exprima pe un plan multi-senzorial. Desigur, această schimbare nu ar trebui sa fie o scuză pentru o artă lipsită de idei, de viziune și de claritate. Din contră, aceasta poate deschide porțile către o artă care ar ajuta privitorul să perceapă lumea din jurul său prin opera respectivă, prin lumea artistului și să simtă arta așa cum își simte viața. Arta ca experiență ce ne acaparează cu totul înseamnă plăcere și alinare, nu doar o obligație socio-culturală.