Alone / No.88 / iunie, 201508.06.2015 - 06.07.2015
the flesh covers the bone
and they put a mind
in there and
sometimes a soul,
and the women break
vases against the walls
and the men drink too
much
and nobody finds the
one
(…)
the city dumps fill
the junkyards fill
the madhouses fill
the hospitals fill
the graveyards fill
nothing else
fills.
- Charles Bukowski, “Alone with Everybody”
“Here, in my solitude, I have the feeling that I contain too much humanity.” – Ingmar Bergman, “Images: My Life in Film”
Se poate spune că solitudinea este condiția umană. Apărem sub forma unei entități organice, o unitate, și tot așa dispărem. Pe parcursul vieții, realizăm că suntem prizonierii propriei subiectivități, că ne putem cunoaște întru totul doar pe noi înșine. Ca într-un cerc vicios, această cunoaștere se adâncește întocmai din timpul petrecut în solitudine, ce duce la un sentiment și mai profund al acestei condiții universale și singulare în același timp. Solitudine, cunoaștere, mai multă solitudine.
Se poate spune că arta, fie ea literatură, arte plastice, multimedia ș.a.m.d. constituie un ‘medicament’ pentru acest țipăt intern. Iar, odată cu modernitatea, acest țipăt a devenit din ce în ce mai asurzitor. Cine nu s-a regăsit în “De veghe în lanul de secară” al lui Salinger? Sau în “Țipătul” lui Munch, în “Fata la fereastră” al unui tânăr Dali? Paradoxal, artiștii creează în solitudine, le priește, pentru a produce artă ce exprimă suferința solitudinii.
De aceea, solitudinea are două capete. Unul plin de seninătate, pace, magie, cu un statut mitic pentru gândire și creație. Iar celălalt, explodând de durerea melancoliei, încercând să scape de ea, înconjurat de lume, exercitându-și simțul de animal politic, însă la un moment dat conștientizând limitele inevitabile dintre “mine” și “ceilalți”. Iar fiecare dintre noi poartă aceste capete, învățând doar pe care să îl aleagă, când și cât.
Personajul principal din filmul “Naked” al lui Mike Leigh îl întreabă la un moment dat pe un altul, “știi că atunci când simți că ești înăuntru, ești de fapt tot în afară, nu? Și poți spune că atunci când ești în afară, ești înauntru? Pentru că ești întotdeauna înăuntrul minții tale.”
Altfel spus…. singuri, împreună.