Nostalgia / Radu Rodideal, 2014
17.09.2014 - 30.09.2014 Etaj

Proiectul Nostalgia a mizat încă de la început pe dorința mea de a îmbina cât mai coerent doua mijloace de expresie artistică: pictura și muzica. Pentru aceasta, am găsit momentan animația ca fiind cel mai propice mediu, deoarece mi-a permis să aduc pictura de șevalet într-o zonă în care sa se desfășoare în timp. Lucrul efectiv a început în octombrie 2012, găsindu-și forma finală în septembrie 2014. Scenariul îmi aparține, iar pentru realizarea animației a fost nevoie de 840 de fotograme, din care, fizic, au rămas doar 37. Procesul este unul direct, de repictare și fotografiere succesivă ale aceluiași suport, muzica de fundal fiind realizată ulterior dintr-o singură înregistrare. La nivel ideatic, Nostalgia metaforizează strădania împăcării cu sinele, printr-un personaj care, ancorat în trecut, încearcă să se sinucidă zilnic, lăsând norocul să decidă, sau nu, în favoarea sa. Radu Rodideal Fragment din jurnalul Domnului C.

Astăzi

 

În fiecare dimineață mă gândesc la toate zilele de ieri.

O visez adesea și o aud râzând. Mă trezește răsăritul de la geamul ei.

Diminețile curg hipnotic și ceaiul miroase a câmpuri galbene în care ne fugăream doar pentru a ne lăsa prinși.

Preventiv, scriu de fiecare dată un bilet pe care nimeni n-are să-l citeasca și gândurile mi se împrăștie precum un stol de păsări îngrozit de șuieratul distant al trenului care străbate la nesfârșit câmpurile galbene. Trenul…. o fereastră și un scaun în care plutești de-a-ndoaselea; și o furie din metal cand trece pe langa tine. Odata urcat în tren nu te mai poți da jos; și eu nu am știut niciodata daca a fost vina mea sau nu.

Las norocul să decidă asta, și cand butoiașul cu cinci compartimente se oprește, îmi îngădui să mă gândesc la azi. Până mâine, când, am să mă gândesc din nou la toate zilele de ieri.