Note despre linii
02.04.2013 - 20.04.2013 Parter / Etaj

Definit în timp prin creativitate şi valoare, graficianul şi autorul unor forme spaţiale ambientale remarcabile prin plasticitate şi subtila metaforă, Dragoş Pătraşcu a atins nivelul maxim al potenţialului său creator, expoziţia-sinteză de la Institutul Cultural Roman echivalând cu portretul artistului la maturitate.

Disponibilitatea nativă pentru desenul subtil şi efilat, fantezia creativă şi elegantă prin traseele labirintice ale imaginaţiei prodigioase atestă o eclatantă vocaţie pentru imageria invizibilului devenit arabesc sau dantelărie, unde linia gracilă evocă un paradis spiritual.

Ideea de parcurs acreditează existenţa harului şi a artei de a configura cosmosuri proprietate personală, universuri inefabile, generoase prin idee. Apropiat axiologic de performanţele lui Marcel Chirnoagă, graficianul ieşean renunţă aproape complet la orice tentaţie narativă şi, de aici, ideea unui parcurs eliberat de orice posibilă concesie făcută vreunui figurativ, fie el şi un eşafodaj minimal. Capacitatea vastă, cuceritoare, a graficianului, fertila deschidere către spaţiile ficţionalului indică un mod personal de a face din despletirile liniei şi ale formelor imaginare o tenace dezbatere a eului, a fiinţei profunde şi a unor orizonturi nu atât reale, cât, mai ales, posibile. Artistul ştie că desenul este şi va mai fi, în eternum, rigoarea artei, instrumentul simplu şi miraculos de a face din increat creaţie. Cine urmăreşte cu atenţie fastuoasele sale dezvoltări virtuale se poate gândi la fastul unui spectacol grafic baroc, unde tentantele excese rămân doar cântece de sirena pe care, ca Ulise, le evită turnându-şi ceară în urechi. Mai degrabă graficianul ieşean ne invită în incitantele sale invitaţii grafice să reflectăm la mitologie şi să acceptăm voluntar provocarea Labirintului.

În cazul lui Dragoş Pătraşcu, el este, simultan, şi prizonierul Labirintului şi creatorul lui. Reţelele liniilor mlădios arcuite marchează traseele subtile ale unduirii şi ale fragilităţii. Notele despre linie, genericul expoziţiei bucureştene, sunt de fapt, glose despre om, destin. Cosmos sau eul profund. Reţeaua labirintică invocată ascute mintea, iar Calea conduce spre absolut sau, pentru alţii, spre nicăieri. Asemenea arhitecturi fluide, gaudiene, fac din sacru o dimensiune aspirând către înălţimile eterate ale himericului. Avem de-a face cu un proiect utopic rezervat celor care n-au abandonat nici visul şi nici visarea.

Dantelăria uneori fascinantă a traseelor grafice, subtile şi mobile fac din fiecare compoziţie o dezbatere despre drum ca parcurs existenţial sau chemare stranie a vocilor destinului. Trompetele de sub zidurile Ierihonului sunţin cazul lui Dragoş Pătraşcu, înlocuite cu dialogul dintre vioară şi saxofon, concert baroc pe fundalul unor despletiri de linii sugerând idealul armoniei. Timpul, devastatoarea sa trecere în sfera duratei, face din secundă bucuria veşniciei și din ţesătura lineară a secundelor un spectacol al lucidităţii şi speranţei.

Ansamblul expoziţional de acum confirmă prezenţa unei debordante fantezii grafice, multe din lucrări fiind trimiteri în orizonturi artistice străvechi, aluziile trimiţând în arealul asiro-babilonian sau, mai târziu, în cel al Eladei. Formele se despletesc luxuriant şi se recompun după logica libertăţii inventive, unde artistul stabileşte dialoguri subtile între linia graţioasă şi punctul ce prelimina un alt început. Atunci când face reflecţii grafice pe tema eternă a Nudului, trebuie spus că artistul ne convinge inechivoc că ştie despre ce vorbeşte. Abandonul senzual, tinereţea nubilă sunt teme de reflecţie şi expresii ale culturii corpului, atitudini identificate şi în numeroasele ediţii ale expoziţiilor Erotica, al căror lider Dragoş Pătraşcu este şi acum. Fiecare ediţie devine un eveniment de rezonanţă şi prin participarea celor mai titraţi artişti din toate generaţiile şi din toată România.

Prezenţa artistului ieşean, universitarului apreciat de studenţi şi de ieşenii interesaţi de subtilitatea artelor grafice, face din Dragoş Pătraşcu un reper important în planul artelor ieşene, un model de conduită civică şi artistică. Includerea sa în circuitul expoziţiilor gestionate cu rigoare şi spirit critic ar merita a fi extinsă în plan extern, îndeosebi la Centrele Culturale ale României de la Roma sau Paris, Budapesta sau Viena…

 

Valentin Ciucă, critic de artă

Ziarul de Iași, Pulsul Iașului, 24 decembrie 2011

 

 

 

 

Arte Vizuale:  Meninge şi miceliu

Desenul fantasmatic a devenit un fapt cotidian pentru Dragoş Pătraşcu. Şi-a autografiat biografia. De peste un deceniu şi jumătate, profesorul universitar ieşean (n. 1954) a prospectat duetul grafic într-o mixtură instabil-obsedantă în seria amplă a Notelor despre linie. Eleganţa extrem orientală alături de turbulenţa prolifică pot alimenta demonia desenului ca stare secundă de configurare vizuală. Dragoş Pătraşcu poate umple tulburător spaţii „cali”-grafiind, în plan sau în volum, curgerea unui traseu de energie prin linie. A obţinut o acuitate de ac hipodermic şi o uşurătate de borangic care poate răsuci linear orice fel de anatomie – de la pletoricele nuduri feminine, la atelaje mecanoide, hibridizări zoologice sau aglomerări spaţiale piranesiene. Numele lui înseamnă, de trei decenii, în unghiul nord-estic al hărţii ţării, o temeinică dezvoltare a carierei artistice. A acumulat cu tenacitate, devenită plăcere, toate tertipurile graficii şi gravurii. A obţinut o subtilă grifă personală și un repertoriu imaginar, bun colonizator de noi realităţi, cum ar fi proiectul de desen-instalaţie inspirat de signalectica pariziană. Căci artistul s-a raportat, cât i-a fost cu putinţă, la mediile artistice internaţionale. În acelaşi timp, a respectat şi a cultivat aproape filial nume sigure ale graficii româneşti contemporane, începând cu Chirnoagă, Alexi, Erceanu, Mircia Dumitrescu.

Trebuie menţionată performanţa parietal-monumentală a lui Dragoş Pătraşcu dintr-un spaţiu de agrement al Iaşiului. Clubul Motor, cu două foarte elaborate asamblaje obiectuale (în 2001 şi 2007). Pasiunea bricolării de obiecte rare, vetuste-angrenaje industriale vechi, instrumente muzicale casate, mai cu seamă alămuri – se sprijină la el pe o acuitate de tăietură şi o decizie compoziţională care par meşteşug inițiatic meraviglioso.

Selecţia expoziţională pregătită pentru sediul ICR Bucureşti, în luna septembrie, este un compendiu al desenelor, al obiectelor şi al asamblajelor pe care le ingeniază laboriosul artist cu fascinaţia traseelor și recurenţelor lineare.

„Este o adevărată aventură, oricât de demonetizat ar putea suna termenul – declară Pătraşcu – să treci de la linia barocă, cea care umple fără limite spaţiul cu «poveşti», la linia de tip oriental, al cărei duct vibrează pregnant într-un spaţiu gol, ajungând la linia-unică (desenul dintr-o linie) sau la linia «în spaţiu», prezentă în instalaţii, în intervenţiile cu obiecte asupra unei lucrări sau chiar în desene cu obiecte. Linia a însemnat pentru mine și un imens travaliu tehnic, de stăpânire a meşteşugului, pe urmă de reinventare a lui, într-o continuă căutare a noi forme de expresie. La capătul drumului, în prezent, am ajuns la desenul dintr-o singură linie”.

Sensibilitatea nedisimulat manieristă, puterea hipnotică de a stăpâni suprafaţa plastică, pasiunea citării materiilor eteroclite îl apropie pe Dragoş Pătraşcu de mentalul unui personaj livresc borgesian, care comprimă procesele fizice și diafan-metafizice în densitatea unor ţesuturi miceliene stratificate.

Aurelia Mocanu, critic de artă

Observatorul cultural nr. 591, septembrie 2011