Flavour of Blue
02.12.2014 - 10.01.2015 Zona 2

Flavour of Blue sau despre curajul candorii

 

Într-un prezent al picturii în care legitimitatea mesajului a devenit aproape obligatoriu dependentă de duritatea cu care acesta este formulat vizual, universul propus de Andreea Floreanu poate apărea anacronic. Perfect compatibilă modelului contemporan prin compoziție și conținut afectiv, viziunea ei își poate rezerva, totuși, preferința pentru expresivitatea specifică unei tehnici aproape marginalizate, cea a acuarelei. Opțiunea se dovedește un instrument potrivit construirii mesajului, conturându-se astfel un manifest al artistei, o afirmare a potențialului ignorat al unor formule expresive, cu atât mai adecvate mesajului recuperat din registrul (exilat și el în desuet) reveriei și melancoliei.

Abordând două stări ale ființei care au făcut carieră în istoria artei (perioada romantică nemaiavând nevoie de nici o explicație suplimentară), Andreea Floreanu le actualizează contemporan, convinsă că valoarea lor contemplativă și introspectivă poate fi aplicată și conștiinței prezentului, în ciuda pasiunii sale pentru viteză, eficiență și progres. Conștiința de sine postmodernă, în care fragmentarea trăirii și experienței este una dintre caracteristicile centrale, iar viziunea unitară o imposibilitate resimțită acut, se regăsește reflectată direct în formulele compoziționale alese, în care decupajul siluetei și fragmentul de realitate instaurează, simultan cu reprezentarea și împotriva ei, sentimentul absenței. Aparent compensative, atenția acordată detaliului și tratamentul realist al acestuia nu fac decât să sublinieze descompunerea în cadre arbitrare, bucăți dintr-o oglindă spartă, a vieții cotidiene ca experiență afectivă.

Semnificativ pentru starea de spirit care domnește asupra universului reprezentat, personajele care îl locuiesc – exclusiv feminine, ca recunoaștere a stereotipurilor afective – evită programatic angajarea privitorului. Uneori discret, prin întoarcerea privirii, alteori manifest, prin întoarcerea spatelui, sau chiar simbolic, prin acoperirea capului. Chiar și atunci când par dispuse să ia contact virtual cu privitorul, întorcându-se frontal către el, întâlnirea este întreruptă de limitele decupajului compozițional. Această izolare nu este însă semnul alienării atât de caracteristice trăirii postmoderne. În acest punct, artista se orientează către o altă valență din registrul de semnificații în care activează, căci personajele sale se întorc, de fapt, către ele însele. Bineînțeles, o anumită atomizare a universului este incontestabilă chiar și atunci când scopul este introspectiv. Sentimentul înstrăinării solitare trece însă pe plan secund, lăsând loc mesajului pozitiv al reprezentării: abandonul contemplativ, un lux printre angoasele prezentului, rămâne totuși o posibilitate.

 

Ștefania Dumbravă