Dragos Patrascu / Embarrassing drawings
28.02.2017 - 15.04.2017

Este posibil ca frumuseţea să salveze lumea. Însă nu lumea artei. Întotdeauna umbra va fi cea care i se va impune artistului, pentru forţa, dramatismul, îndoiala, nesiguranţa, spaima pe care le transmite. Aceste desene pe care am simţit şi simt nevoia acută de a le face aproape zilnic sunt exorcizări ale unor stări de spirit născute în contact cu trăirile, întâmplările, experienţele cotidiene. Sunt desene generate de o viziune subiectivă a lumii în care trăiesc, reprezentând singurele “arme” pe care le am la dispoziţie pentru a răspunde întrebărilor pe care mi le pun despre haos, violenţă, ură, gelozie, narcisism, indiferenţă, cinism, pierderea sensului. Au ieşit la iveală când copilul din mine a fost agresat de tot acest “eşafodaj” al civilizaţiei. Unde mă aflu eu, raportat la toate acestea? Sunt şi eu “depozitarul testamentar” al “umbrelor” lumii? Cât? Cum? Tot acest “roman fluviu” al desenelor, ce-mi însoţeşte viaţa de zi cu zi, reprezintă, de fapt, note ale unor discursuri ce nu vor fi vreodată rostite până la capăt. M-ar interesa să pot să pun istoria în paranteză, aş vrea să desenez omul, în care este inclus întregul univers. Am început demult această luptă cu excesul, considerând concizia ca slujind sensului real al lucrurilor. Plonjarea în sine, splendoarea îndoielii, frumuseţea urâtului, lumea ca un mare miracol, acea moralitate a întâmplării care este umorul (de cele mai multe ori amar), fuga de hipnoza culturală, de tirania invizibilă a trendurilor, spaima că civilizaţia vrea altceva decât cultură, interesul excepţional pentru puterea cuvântului – toate acestea reprezintă preocupările mele majore în momentul de faţă. În acelaşi timp, simt iluzia libertăţii cum mă bate ironic pe umăr, eu continuând să desenez ca şi cum acest lucru ar avea urmări. (Dragoş Pătraşcu)