Copacul
02.04.2013 - 20.04.2013 Parter
Photo by
Art Yourself Gallery

Înapoi la natură

Cu toate că pictorul ar fi predispus mai degrabă tehnicii culorilor de apă, reacţiei fulgurante la trasparenţe şi fluidităţi cromatice, el optează pentru materia onctuoasă a culorilor de ulei sau matitatea consistentă a pastelurilor. Preferă să absoarbă lumina în intimitatea suprafeţelor colorate decât să lase la îndemâna hazardului efectele. Timpul nu-l presează niciodată şi nu simte nevoia să se grăbească. Schiţele se elaborează mental, cu oarecare detaşare, deşi, deseori, rezultatele pot sugera o implicare aproape impresionantă. În tihna atelierului, rememorând senzaţii trecute, prin exaltarea unor tonuri, privitorul devine martorul privilegiat al surprinderii, instantanee, a clipei. În această capacitate fecundă de a retrăi emoţii defuncte se află fidelitatea faţă de motiv, dar şi suportul autentic al soluţiilor mizând pe imaginar. Este de presupus că aparenţa de lucru în priză directă, atât de agreată de impresionişti, mizează pe elaborări succesive, pe reveniri şi preluări. Constantin Tofan îşi îngăduie să improvizeze, după ce a repetat insistent ca un actor în faţa oglinzii.

În peisajele lui Constantin Tofan, prezenţele umane sunt rare. Nu lipsesc definitiv, pentru simplul motiv că prezenţa lor este subliniată tocmai de absenţă. Figurile umane nu trebuie să fie citate spre a le fi bănuită existenţa. Alteori, artistul le convoacă în scenă şi atunci se dovedeşte interesat de frumuseţea eternă, a nudului. Tinere, abia ieşite din adolescenţă, nubile în plenitudinea frumuseţii, pozează discret şi arată ceea ce, de fapt, vor să ascundă. Misterul sporeşte, pe măsură ce expresia presupune şi o posibilă existenţă afectivă.

Valentin Ciucă

Înscripţii pe-un crâmpei de şevalet

… Creaţia din ultimii ani a artistului, aşa cum o avem astăzi sub priviri, ne relevă imaginea unui artist matur, luminat de regăsirea sinelui, dezinvolt în aleatoria poetică a formelor, echilibrat şi sintetic în structurarea construcţiei plastice, creativ şi imaginativ în revelarea purităţii şi armoniilor cromatice proprii.

Pictura de astăzi a lui Tofan nu e doar o reconfigurare a ceea ce convenţionalitatea practicilor sale plastice de până acum, ne-a oferit în chip de şablon stilistic.

Este abordarea, într-o miză estetică epurată de platitudini şi complexe frustrante, a unei nevoi de comunicare înveterate, prin care vigurosul său simţ coloristic a reuşit să coaguleze şi să ordoneze, de-a lungul anilor, un limbaj pictural distinct, cu destule elemente de originalitate şi de o cuceritoare simplitate şi naturaleţe.

Graţie lui, imensa disponibilitate de sensibilitate şi trăire lăuntrică, alternând între dramatice învolburări de catifelate tonuri grave şi sonorităţi glaciale, ori diafane irizări de culoare în subtile pasaje de transparenţe şi opacităţi, pictura de acum a lui Tofan iscă în noi un spectacol vizual credibil şi fascinant, încărcat de lirism, bonomie şi tensiune meditativă.

Este, vrem sau nu, pariul ambiţios şi sfidător – prin motivaţiile şi interogaţiile lui mai noi, volative şi estetice – pe care Tofan l-a făcut cu el însuşi, înainte de toate, raportându-se onest şi provocator, cu fiece tablou pe care-l semnează, la toate cutumele matricei artistice, ce i-au forjat, desfigurându-i fatalmente, personalitatea, în îndelunga şi îndărătnica sa vrere de a-şi împlini menirea! …

 

Corneliu Antim