AGNOSIA
08.05.2019 - 03.06.2019

“Agnosia” se referă, în termeni de specialitate, la pierderea capacităţii de recunoaştere  şi procesare cognitivă a informaţiilor parvenite senzorial, stare cu implicaţii majore în viata unui individ.

În cadrul expoziţiei sensul termenului este extins sau deturnat.  Prin sondarea unor stări atipice sau excepţionale pe o scară a echilibrului,  în care individualitatea psihicului uman este alterată, deteriorată sau tensionată în raport cu sine sau cu exteriorul său, cele trei demersuri artistice oferă trei perspective distincte şi totodată interconectate prin aceeaşi preocupare pentru experienţa subiectivă şi instantele în care Sinele caută să recâştige o înţelegere pierdută asupra lui însusi.

Pentru Daniela Grapa imersiunea în interior, către Sine şi doar cu Sine, este atât de profundă şi personală încât duce inevitabil la acumularea unei energii aproape copleşitoare. Presiunea exercitată de această forţă interioară anticipează o eliberare explozivă şi transformativa a Sinelui, prin regenerare sau dezintegrare, alternate într-un ciclu existenţial al conştiinţei vii.

În lucrările Amaliei Dulhan Sinele se regăseşte într-o stranie şi precară stare de echilibru, în care fragilitatea individualităţii este fie pierdută în neantul personal, fie specific localizată în raport cu un mediu extern ostil sau străin. Identitatea nu este aici o simplă carcasă ci mai degrabă o interfaţă sedimentată, agregată de impulsul de a se cunoaşte pe sine, conştientizând riscurile unei asemenea dorinţe şi refuzând totodată, printr-un instinct primar, disiparea în restul materiei  din Universul în care a apărut ca şi conştiinţă.

Beatrice Anghelache explorează o reinventare delicată a individualităţii într-un univers permeat de nostalgie. Simbioza dintre organic şi abstract, dintre corp şi memorie, dintre ceea ce este şi ceea ce s-a pierdut poate definitiv, redefineşte Sinele într-un caleidoscop de instante posibile.  Conştiinţa umană  transcede astfel timpul şi spaţiul, creându-şi propria lume definită şi justificată prin experienţele sale.