Nude / 11172014, noiembrie
17.11.2014 - 29.11.2014 Zona 1

NUDE înseamnă nu numai nuditate anatomică, ci și exprimarea liberă a oricărei emoții umane autentice și firești, a oricărei idei, fără teamă de repercursiuni.   NUDE înseamnă și libertatea dreptului la excepția de a fi unic și la exprimarea liberă și nealterată a acestei unicități spirituale și emoționale. Omul se naște ca o entitate unică, originală, indivizibilă și irepetabilă, cu un punct de vedere unic și creativ asupra lumii. Tabu-urile, dogmele și ideile preconcepute uniformizează și castrează emoțional și creativ individul, chiar din copilărie, trecându-l printr-un “Pat al lui Procust” din care omul iese “ajustat” să se comporte conform cerințelor prestabilite.   NUDE este exact starea de eliberare, fizică, sufletească și spirituală, de a descoperi cine suntem și de a exprima această identitate fără cenzură.